Truth behind the blood spots

  Nu pot sa cred cum a trecut timpul si eu sunt inca aici. Sunt aproape acelasi om, dar fara vise. Stii? ma simt de parca m-as fi stins dintr-o data. Cine ar fi crezut? eu care excludeam esecul din orice plan, din orice vis; eu care emanam optimism mai mult decat orice; odata, nu demult, stiu ca aveam ambitie si incredere ca pot ajunge oriunde numai sa vreau asta. Acum nu stiu sincer daca am devenit pesimista sau pur si simplu m-am trezit; ar fii trist sa realizez acum ca doar m-am amagit si ca de fapt realitatea e alta. In momentele astea nu pot sa-mi dau seama de nimic; sunt aiurea. Stii cat de gol e un om fara vise? Esti trist fara vise, esti gol. Da' pana la urma care e faza cu visele astea? ranesc atunci cand nu se implinesc? si cate vise se implinesc? sau cate nu ? Am in cap un haos de idei pe care habar n-am in ce ordine sa le asez, si ar fii atatea de zis... Chestia e ca eu acum n-am absolut nimic din ce mi-as dori; si stii ce ma-ntristeaza? ca nici nu stiu d

Speran ţ a c ă o data cu vârsta vine ş i maturizarea este bine s ă o abandon ă m din vreme, ca s ă nu avem nevoie de pansamente mai târziu. Înc ă din copilarie bunicul meu îmi povestea despre porci. Eram fascinata de acel mare Ghi ţă , care st ă tea cu burta la soare în timp ce îl sc ă rpinam cu un b ăţ pe care îl cioplisem special pentru el. Mergeam pe câmp singur ă s ă adun “coada rândunicii” (cred) pentru c ă era o delicates ă pentru el. Îi d ă deam gr ă un ţ e proaspete când mi se p ă rea c ă se plictisise de alea vechi (st ă team oricum la pând ă s ă v ă d ce mai face). Apoi, m-a lovit. Ce beneficiu aveam eu pentru toate astea? F ă r ă s ă vreau, f ă r ă s ă ş tiu devenisem sclava unui porc care m ă juca pe degete f ă r ă nicio remu ş care. Dar iarna, venea r ă zbunarea. Mama punea o patura pe el ş i eu m ă urcam pentru poza specific ă de cr ă ciun. Totu ţ i, m ă sim ţ eam ca Ioana D’Arc când ş i-a învins cel mai de temut du ş man. Asta era copilaria îns

- intrupari demonice sau cazuri clinice? Vampirii exista de milenii. Culturi cum sunt cele din Mesopotamia, Grecia si Roma antica abunda in legende despre demoni si spirite, considerati precursorii vampirilor moderni. Se spune ca vampirii traiesc vesnic si sunt pururea tineri, iar mitul lor, ce dainuie de peste sase milenii, nu este decat confirmarea unui oarecare sambure de adevar. Nascuti din adancurile istoriei si din imaginatia omenirii, vampirii continua sa ne stapaneasca fanteziile. O dovada este nefericitul Dracula, care nu inceteaza sa inspire fantezia cineastilor occidentali. Cuvantul "vampir" evoca imagini ale unor creaturi de o frumusete demonica, suava, cum sunt personajele zugravite de Anne Rice in "Cronicile vampirilor". Fanii acestor carti sunt destul de familiarizati cu arogantul si sarmantul Lestat. Ce tanar din ziua de azi nu a fost atins de curentul "Twilight" (Amurgul)? Chiar daca ne amuzam pe seama acestor povesti

Regele si Regina Conform vechilor legende, bazele istoriei vampirilor au fost puse în mileniul IV î.Hr. Începuturile sale sunt in Egipt, sau Kemet, cum era chemat pe atunci. Legenda Gemenelor relateazã cã Regele si Regina, conform dorintei lor de a distruge canibalismul, au luat prizoniere douã vrãjitoare dintr-un trib ce trãia la poalele Muntelui Carmel (pe teritoriul Palestinei), dorind sã le descopere secretele. Explicatiile vrãjitoarelor nu i-au satisfãcut pe suverani, si astfel cele douã surori au fost supuse unei torturi teribile. Dar un spirit rãu, dorind sã le rãzbune, s-a întors împotriva ofensatorilor si a posedat-o pe Regina din Kemet. Accidental, corpul material al Reginei a fuzionat cu nucleul spiritului. Astfel a rezultat o nouã fiintã care se hrãneste cu sânge si se reproduce prin transmiterea propriului sãu sânge unei persoane muribunde. Regina l-a transformat în vampir si pe Rege, astfel devenind cunoscuti drept Mama si Tatãl tuturor bãutorilor de sânge. Prim