Nu pot sa cred cum a trecut
timpul si eu sunt inca aici. Sunt aproape acelasi om, dar fara vise. Stii? ma
simt de parca m-as fi stins dintr-o data. Cine ar fi crezut? eu care excludeam
esecul din orice plan, din orice vis; eu care emanam optimism mai mult decat
orice; odata, nu demult, stiu ca aveam ambitie si incredere ca pot ajunge
oriunde numai sa vreau asta. Acum nu stiu sincer daca am devenit pesimista sau
pur si simplu m-am trezit; ar fii trist sa realizez acum ca doar m-am amagit si
ca de fapt realitatea e alta. In momentele astea nu pot sa-mi dau seama de
nimic; sunt aiurea. Stii cat de gol e un om fara vise? Esti trist fara vise,
esti gol. Da' pana la urma care e faza cu visele astea? ranesc atunci cand nu
se implinesc? si cate vise se implinesc? sau cate nu ?
Am in cap un haos de idei pe care habar n-am in ce ordine sa le asez, si ar fii atatea de zis... Chestia e ca eu acum n-am absolut nimic din ce mi-as dori; si stii ce ma-ntristeaza? ca nici nu stiu dac-o sa am vreodata ce-mi doresc. Nu mai vreau sa ma gandesc ca o sa-mi fie bine. Poate sunt eu prea dramatica, prea depresiva, poate am mai mult decat cred si nu-mi dau seama; atunci de ce ma simt asa? nu e vorba ca lipseste ceva, lipseste totul. Poate doar sunt nebuna. Chiar daca nu mai sper, nu-nseamna ca am renuntat la ce aveam in minte; doar ca acum e mai greu ca niciodata. Eu, care speram sa nu cred in "imposibil", si ce-am ajuns acum? sa nu mai cred in nimic. Stiu ca am nevoie de rabdare, stiu ca nimic nu pica din cer si stiu mai bine ca nimeni ca nu pot astepta fericirea fara ca eu sa o caut; dar stau si ma gandesc si sincer nu gasesc nicio solutie. Habar n-am cum sa incep, cum sa iau situatia asta in asa fel incat sa nu gresesc, incat s-aleg cea mai corecta cale. Aud peste tot ca nu e nimic imposibil, ca iti trebuie doar vointa, ca iti trebuie ambitie si rabdare; sa fie doar clisee?
Intrebare retorica: Daca nimic nu e imposibil, atunci de ce exista atatea vise nerealizate? Majoritatea viselor raman la stadiul de idealuri; oare nu luptam indeajuns? unde se termina visele de fapt? de cele mai multe ori lasa un gust amar, orice vis neimplit sau pur si simplu ramas la stadiul de vis, se pastreaza sub forma de dezamagire, si e trist. E trist ca suntem plini de vise si toate neimplinite. Bun, nu stim sa luptam. Sau nu avem rabdarea suficienta. Dar daca pur si simplu nu depind de noi?
Ce faci tu atunci cand chiar nu ai ce face? Spune-mi tu, de unde sa incep? cum sa incep si cum sa continui, daca nu depinde de mine? sa astept? astept, am asteptat atata.as mai astepta; da cine imi garanteaza mie ca merita sa astept? sa recunoastem ca exista totusi lucruri imposibile? n-as fi crezut c-o sa ajung vreodata aici. Mi se pare trist ca eu sa cred in imposibil, e trist. e trist sa raman aici unde sunt, sa fac parte din multimea de oameni care-si aduna visele-n pumni si le tin acolo, e trist ca nu mai am ambitie. Am nevoie de rabdare, am nevoie de ceva motivational. Si totusi, unde se termina visele ?
Comentarii
Trimiteți un comentariu