Capitolul 6
Lucifer`s P.O.V.
Am reusit sa scap de sub puterea lui. Oare chiar o iubeste atat de mult incat sa poata scoate la iveala o astfel de forta? Si uite asa dupa mii de ani am ridicat din nou capul la cer pentru o intrebare. Cum s-a intamplat asta? Nu vreau sa cred ca toate astea se intampla aici, acum..Si nu vreau sa dansez pe lama cutitului, nu din nou. Sa fug ar fi o alternativa. Nu! Nu pot sa plec doar de frica fratelui meu mai mic...Dute dracului Lucius...Mai exact vino la mine, caci pana la urma eu sunt dracu'.
Jasmine`s P.O.V.
Nu am putut sa respir o secunda in plus, caci buzele imi erau cuprinse din nou de ale lui. Caldura saruturilor sale si dulceata lor imi inundau tot corpul. Am pus mai multa pasiunea in ceea ce faceam, pana ce am simtit un gust nou, nedorit de nimeni. M-am tras cat de repede am putut.
- De ce? am intrebat mirata.
- Asta e blestemul care ti l-a daruit fratele meu...Sa alungi ingerii pazitori, adauga Lucius pastrand un ton nepasator.
- Atunci nu te mai ating...
- Mai bine omoara-ma!
Si din nou m-a sarutat. Atat de dulce, atat de romantic... Daca as putea nu m-as opri toata viata, dar lipsa aerului m-a impiedicat sa fac asta. Ma uitam la chipul lui, iar o clipa mai tarziu era in genunchi. Rana provocata de sabia Amleiei era inca deschisa, iar prezenta mea nu il ajuta deloc.
- O sa fiu bine, spuse acesta pe un ton chinuit.
L-am ajutat sa se ridice si l-am sprijinit cat am putut. Cel mai mare noroc al meu era ca statea aproape. In zece minute am ajuns in fata apartamentului. Usa era larg deschisa si imi amintesc clar cum am fost scoasa cu forta pe acolo.
- A plecat, spuse Lucius.
Nu am priceput la ce se refera din prima, dar apoi mi-am dat seama ca se referea la Lucifer. A renuntat la sprijinul meu. Proasta miscare. Nici doi pasi si a lesinat. Am inchis usa, fiindca chiar nu era necesar sa vada cineva un tip inconstient, cu o rana grava stand pe jos, care nici macar nu are bluza... M-am ridicat de langa el si am pornit in cautarea unei truse de prim ajutor. Trebuia sa aiba asa ceva in casa nu? Am colindat in sus si in jos si la stanga si la dreapta si naiba mai stie pe unde, dar nu am gasit nimic ce ar fi putut sa semene a medicament. In final am gasit niste bandaje. OK, acum ce fac cu ele, fiindca sunt varza la capitolul asta. Pana la urma tot ce am facut a fost sa il urc pe Lucius pe pat si nimic mai mult. La talentul meu de riscam sa infectez rana sau cine stie ce, fiindca nu era o zgaiba oarecare.
M-am asezat in genunchi langa el si mi-am pus capul pe pat.
S-au intamplat atatea...Prea multe pentru un singur om. Am vazut moartea in fata ochilor, am fost luata pe sus, am vazut sabii, morti, sange....Am stat fata in fata cu Dracu' ce mama masii. Ma tem ca voi inebuni in ritmul asta. Cat poate indura o persoana? Multe, foarte multe, o presoana poate indura ridicol de multe lucruri, dar nimeni nu il depaseste pe Lucius la treaba asta. A suportat blestemul meu in tacere atata timp. I-am mangaiat parul in timp ce ii admiram din nou chipul. M-am lasat coplesita de sentimente, iar lacrimi fierbinti au inceput sa imi traverseze chipul. Cred ca imi puteam permite sa plang nu? O persoana a fost decapitata in fata mea, ce naiba...Ar trebui sa fiu traumatizata sau asa ceva...
- Imi pare rau, se auzi vocea lui Lucius.
- Daca mai spui o data ca iti pare rau, jur ca te pocnesc. Nu eu era sa mor, nu eu am un frate care vrea sa ma stie la doi metrii sub pamant si nu eu sunt lovita de blestemul iubitei mele! Tu esti ala! De ce iti pare rau? Fiindca plang?Da, plang. Fiindca sunt om si imi e frica de ce are sa se intample, dar daca iti mai ceri scuze uit si ca te iubesc si te bat de te ia fratetu' in primire, am urlat printre lacrimi.
Se uita la mine ca boul la poarta noua, lucru care ma enerva si mai tare.
- Adica te bat de te ia dracu' geniule, asta am vrut sa spun...
Am plecat capul sa imi ascund lacrimile ce curgeau in continuare, dar se transformasera in lacrimi de nervi. Mi-a ridicat chipul cu doua degete si mi-a cuprins buzele intr-un sarut. Doamne, mi-ai trimis ingerul care saruta cel mai bine! Multam'!
- Te iubesc, spuse acesta in timp ce isi tinea fruntea lipita de a mea.
- Si eu...Apropo, cati ani ai? am intrebat, gandidu-ma ca o fi nemuritor sau asa ceva...
- Patru mii, raspunse acesta sec.
Patru miii, nu-i asa de mult...Stai! Asta e un numar cu multe zerouri la sfarsit....Nu m-am putut abtine si am inghitit in sec, iar el a inceput sa rada ca un maniac.
- Nu-i frumos sa razi de o persoanele mai mici decat tine, am spus eu dezaprobatoare.
M-a sarutat pe frunte si mi-a zambit cu blandete...
- Chiar ca te iubesc...
Comentarii
Trimiteți un comentariu