Capitolul 13
Jasmine P.O.V.
Mortii au mereu chipul alb. Ochii inchisi nu fac altceva decat sa ma sperie si mai mult. Alte aspecte nu mai sunt necesare, tot ce fac ele este sa ma ingrozeasca. Am inchis ochii pentru cateva clipe. Am tras adanc aer in piept si un miros usor dulce mi-a inundat plamanii. Era ca aroma unei flori foarte ciudate, dar nu imi placea. Parfumul acela mi-a provocat o stare de greata si pentru un moment am simtit un licar de curiozitate, ce ma impingea sa ii caut sursa. Dar am deschis ochii si am dat din nou de trupul nemiscat al lui Lucifer.
- Trezeste-te! Nu ai nici un drept sa ma lasi aici singura!
Urletele mele pline de inconstienta au rasunat in strada. Pur si simplu am uitat ca mai exista lume, ca ma poate auzi cineva, dar eram disperata. Cuprinsa de teama i-am luat mana intr-a mea. Era ca si cum Tineam o piatra, fara viata. Am plecat capul si am scrasnit din dinti. Am putut simti o strangere usoara, fara vlaga.
- Lucifer!
Exclamatia mea a scos un geamat de la el.
- Voi fi bine...Strange-ma de mana si doreste-ti...
sa mor daca am priceput ce a vrut sa spuna. I-am strans mana cat de tare am putut, dar nu aveam nici o idee ce ar trebui sa vreau. Am inchis ochii si am incercat sa ma calmez, macar cat sa gandesc. Tot felul de imagini mi-au aparut in minte. Lucruri fara sens, flori ciudate, nori si exagerat de multa lumina, se plimbau prin creierul meu. Am simtit ceva, ca o adiere, dar foarte rece si intepatoare. Am deschis ochii rapid, cuprinsa de un sentiment ciudat de teama. Pamantul disparuse si ne aflam intr-un fel de tunel cu un soi de lumini. Era exact ca in filmele alea SF, cu prea multe efecte speciale.
- Vom ajunge in curand.
- Unde? am intrebat eu pierduta.
Raspunsul care il doream nu a ajuns. Am continuat sa ma uit ca la un spectacol. Era frumos, dar acolo, in acel spatiu puteam simti o prezenta straina, cineva care nu voia ca eu sau Lucifer sa fim acolo. Un fel de Soapte indurerate se auzeau din cand in cand. Speram ca ele sa nu provina din locul spre care ne indreptam. Acea adiere rece a aparut din nou si a reusit sa imi dea fiori.
Am inceput sa ne miscam si mai repede. Am inchis ochii si intr-un final ne-am oprit. Aerul din acel loc era inecacios si niste soapte infioratoare deranjau din cand in cand linistea.
I-am dat drumul lui Lucifer si m-am ridicat de jos. M-am uitat inca o dats la el si am observat ca chipul sau incepea sa prinda oarecum culoare. M-am intrebat daca e bine sa ma plimb de nebuna prin locul asta, dar curiozitatea mi-a interzis sa stau. Am inceput sa merg cu pasi marunti, atenti ca sa nu pic in cine stie ce abis. Nu era intuneric, spatiul acela era dominat de o lumina rosiatica, putin dureroasa ochilor. Era ca un coridor cu pereti de piatra pe care erau agatate niste arme din loc in loc. M-am apropiat de peretele din stanga si l-am atins cu oarecare sfiala. Locul asta ma fascina intr-o oarecare masura si mi se parea frumos.
- De ce te plimbi aiurea prin casa mea?
- Casa ta? Cum adica?
Am aruncat inca o privire in jur. Casa lui...Nu puteam intelege de ce a spus asta. M-am intors nedumerita spre Lucifer. Acesta mi-a privit chipul pierdut si a ras incet.
- Casa mea, iadul meu, a spus acesta continuand sa rada. Nu iti fa probleme, e sigur, nu o sa te manance nimic si mai presus de toate el nu ar indrazni sa vina aici.
Chiar nu stiam la cine se referea prin acel 'el', dar am preferat sa nu intreb. Gandurile mi-au zburat brusc la Lucius. Am plecat capul si am simtit un nod in stomac cand imi aminteam de chipul sau.
- O sa il gasim, da?
Lucifer a dat din cap, complet neconvingator. De ce imi face un ca asta? Care e nenorocitul care imi calca zilele in picioare? Intrebarile acelea stupide veneau in mintea mea complet neinvitate. Erau ca un fel de alinare a sufletului, o consolare ca am pe cine da vina si ca exista acolo o persoana pe care o voi putea calca pe cap intr-o buna zi. Pentru prima data mi-am dorit sa ma razbun, din toata inima.
- Hei, Jasm...stii ca s-ar putea sa nu il mai gasim viu si vreau sa poti trece peste asta.
Cuvintele lui au venit ca o sageata si mi s-au oprit direct in suflet. Da, stiam prea bine ca sansele sa il gasim mort sau chiar sa nu il mai vad niciodata pe Lucius erau uriase dar am negat asta cu tarie si nu o sa las pe nimeni sa ma faca sa accept acest lucru.
- Nu! O sa traiasca si chiar foarte bine!
Gatul ma durea dupa ultima mea urlatura, fiindca am strigat acele propozitii cuprinsa de nervozitate. Acum stiu sigur ca lucrurile se vor sfarsi bine. Nimeni, dar absolut nimeni in lumea asta nu poate spune altceva.
Lucifer P.O.V.
Ma uitam la ea cum sta cu capul plecat si neaga moartea lui Lucius. Ah, nu voiam ca ea sa sufere. Dintre toti cei implicati in rahatul asta ea e cea mai nevinovata, cea mai pura si cea mai fragila.
- De ce ma ajuti, Lucifer? a intrebat Jasmine intrerupandu-mi sirul gandurilor.
As fi urlat in gura mare de ce, dar m-am abtinut. Nu era nevoie si de confesiunile mele penibili si asa situatia era mizerabila.
- Pentru ca...M-ai ajutat si tu pe mine. Mi-ai readus trecutul inapoi si mi-ai deschis ochii.
Se uita nedumertia la mine. Habar n-am daca a crezut o boaba din ceea ce am spus, dar ideea e ca aceasta pasiune a mea trebuie sa o stiu doar eu si trebuie sa se stinga o data si o data fiindca imi roade sufletul. Trebuia sa recunosc, niciodata nu am simsit atatea in asa putin timp. Eram strain de ceea ce inseamna sentiment si un m-am obosit niciodata sa aflu mai multe despre ceea ce poate face inima cu o fiinta si nici nu m-am asteptat ca un viitor arhanghel sa ma aduca in starea asta.
Jasmine P.O.V.
Mortii au mereu chipul alb. Ochii inchisi nu fac altceva decat sa ma sperie si mai mult. Alte aspecte nu mai sunt necesare, tot ce fac ele este sa ma ingrozeasca. Am inchis ochii pentru cateva clipe. Am tras adanc aer in piept si un miros usor dulce mi-a inundat plamanii. Era ca aroma unei flori foarte ciudate, dar nu imi placea. Parfumul acela mi-a provocat o stare de greata si pentru un moment am simtit un licar de curiozitate, ce ma impingea sa ii caut sursa. Dar am deschis ochii si am dat din nou de trupul nemiscat al lui Lucifer.
- Trezeste-te! Nu ai nici un drept sa ma lasi aici singura!
Urletele mele pline de inconstienta au rasunat in strada. Pur si simplu am uitat ca mai exista lume, ca ma poate auzi cineva, dar eram disperata. Cuprinsa de teama i-am luat mana intr-a mea. Era ca si cum Tineam o piatra, fara viata. Am plecat capul si am scrasnit din dinti. Am putut simti o strangere usoara, fara vlaga.
- Lucifer!
Exclamatia mea a scos un geamat de la el.
- Voi fi bine...Strange-ma de mana si doreste-ti...
sa mor daca am priceput ce a vrut sa spuna. I-am strans mana cat de tare am putut, dar nu aveam nici o idee ce ar trebui sa vreau. Am inchis ochii si am incercat sa ma calmez, macar cat sa gandesc. Tot felul de imagini mi-au aparut in minte. Lucruri fara sens, flori ciudate, nori si exagerat de multa lumina, se plimbau prin creierul meu. Am simtit ceva, ca o adiere, dar foarte rece si intepatoare. Am deschis ochii rapid, cuprinsa de un sentiment ciudat de teama. Pamantul disparuse si ne aflam intr-un fel de tunel cu un soi de lumini. Era exact ca in filmele alea SF, cu prea multe efecte speciale.
- Vom ajunge in curand.
- Unde? am intrebat eu pierduta.
Raspunsul care il doream nu a ajuns. Am continuat sa ma uit ca la un spectacol. Era frumos, dar acolo, in acel spatiu puteam simti o prezenta straina, cineva care nu voia ca eu sau Lucifer sa fim acolo. Un fel de Soapte indurerate se auzeau din cand in cand. Speram ca ele sa nu provina din locul spre care ne indreptam. Acea adiere rece a aparut din nou si a reusit sa imi dea fiori.
Am inceput sa ne miscam si mai repede. Am inchis ochii si intr-un final ne-am oprit. Aerul din acel loc era inecacios si niste soapte infioratoare deranjau din cand in cand linistea.
I-am dat drumul lui Lucifer si m-am ridicat de jos. M-am uitat inca o dats la el si am observat ca chipul sau incepea sa prinda oarecum culoare. M-am intrebat daca e bine sa ma plimb de nebuna prin locul asta, dar curiozitatea mi-a interzis sa stau. Am inceput sa merg cu pasi marunti, atenti ca sa nu pic in cine stie ce abis. Nu era intuneric, spatiul acela era dominat de o lumina rosiatica, putin dureroasa ochilor. Era ca un coridor cu pereti de piatra pe care erau agatate niste arme din loc in loc. M-am apropiat de peretele din stanga si l-am atins cu oarecare sfiala. Locul asta ma fascina intr-o oarecare masura si mi se parea frumos.
- De ce te plimbi aiurea prin casa mea?
- Casa ta? Cum adica?
Am aruncat inca o privire in jur. Casa lui...Nu puteam intelege de ce a spus asta. M-am intors nedumerita spre Lucifer. Acesta mi-a privit chipul pierdut si a ras incet.
- Casa mea, iadul meu, a spus acesta continuand sa rada. Nu iti fa probleme, e sigur, nu o sa te manance nimic si mai presus de toate el nu ar indrazni sa vina aici.
Chiar nu stiam la cine se referea prin acel 'el', dar am preferat sa nu intreb. Gandurile mi-au zburat brusc la Lucius. Am plecat capul si am simtit un nod in stomac cand imi aminteam de chipul sau.
- O sa il gasim, da?
Lucifer a dat din cap, complet neconvingator. De ce imi face un ca asta? Care e nenorocitul care imi calca zilele in picioare? Intrebarile acelea stupide veneau in mintea mea complet neinvitate. Erau ca un fel de alinare a sufletului, o consolare ca am pe cine da vina si ca exista acolo o persoana pe care o voi putea calca pe cap intr-o buna zi. Pentru prima data mi-am dorit sa ma razbun, din toata inima.
- Hei, Jasm...stii ca s-ar putea sa nu il mai gasim viu si vreau sa poti trece peste asta.
Cuvintele lui au venit ca o sageata si mi s-au oprit direct in suflet. Da, stiam prea bine ca sansele sa il gasim mort sau chiar sa nu il mai vad niciodata pe Lucius erau uriase dar am negat asta cu tarie si nu o sa las pe nimeni sa ma faca sa accept acest lucru.
- Nu! O sa traiasca si chiar foarte bine!
Gatul ma durea dupa ultima mea urlatura, fiindca am strigat acele propozitii cuprinsa de nervozitate. Acum stiu sigur ca lucrurile se vor sfarsi bine. Nimeni, dar absolut nimeni in lumea asta nu poate spune altceva.
Lucifer P.O.V.
Ma uitam la ea cum sta cu capul plecat si neaga moartea lui Lucius. Ah, nu voiam ca ea sa sufere. Dintre toti cei implicati in rahatul asta ea e cea mai nevinovata, cea mai pura si cea mai fragila.
- De ce ma ajuti, Lucifer? a intrebat Jasmine intrerupandu-mi sirul gandurilor.
As fi urlat in gura mare de ce, dar m-am abtinut. Nu era nevoie si de confesiunile mele penibili si asa situatia era mizerabila.
- Pentru ca...M-ai ajutat si tu pe mine. Mi-ai readus trecutul inapoi si mi-ai deschis ochii.
Se uita nedumertia la mine. Habar n-am daca a crezut o boaba din ceea ce am spus, dar ideea e ca aceasta pasiune a mea trebuie sa o stiu doar eu si trebuie sa se stinga o data si o data fiindca imi roade sufletul. Trebuia sa recunosc, niciodata nu am simsit atatea in asa putin timp. Eram strain de ceea ce inseamna sentiment si un m-am obosit niciodata sa aflu mai multe despre ceea ce poate face inima cu o fiinta si nici nu m-am asteptat ca un viitor arhanghel sa ma aduca in starea asta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu