cum sa iubesti un inger ............

Capitolul 12

Lucifer P.O.V.

Angelus...sepulcrum...aether...

Si asta ce mai inseamna? Inger...Mormant...Paradis...Lipsesc cuvinte. Nu are nici un inteles. Atatea ore de cautari, atatia nervi intinsi la maxim si consumati aiurea si tot ce am gasit au fost trei cuvinte. Frumos! Lucifer, esti cel mai bun investigator al lumii. Ce pot sa zic...

Paradisul va fi mormantul ingerilor...

soapta aceea mi-a dat fiori.
-Cine e acolo?
Intrebarea mea a ramas in aer, fara raspuns. Ce a fost asta? Cine a fost? Un sentiment ciudat m-a trecut pe sira spinarii. Am luat manuscrisele unde gasisem cele trei cuvinte. Daca adaugai cele spuse de acel ceva...Era adevarat. Ce dracu' e asta?

Jasmine P.O.V.

Capul ma doare ingrozitor. Nu sunt sigura pe picioarele mele. Ma simt de parca sufletul m-a parasit. Mi-am continuat activitatea: aceea de a ma uita pe pereti. Mai zece minute si trebuia sa plec la lucru. Minunat!
Am dat sa ma ridic din pat. Trupul meu a incercat sa opuna rezistenta. Mowgly...Ah, nu trebuia sa imi amintesc. Poate iar ma apuca plinsul. Am hotarat. Plec la lucru. M-am impins cu mai multa fortaƒ si cu un efort inuman m-am ridicat in capul oaselor. Eram imbracata cu o fusta scurta, neagra si o camasa alba. Dar trebuia sa ma si machiez. Nu imi permiteam sa apar acolo ca un zombi. Mult fond de ten, rimel si ruj. Asta e tot ce am avut nevoie. Mi-am luat pantofii cu toc si am trantit usa in urma mea. Am incuiat si am pasit incet pe scari. Genunchii imi tremurau. Am strans mai tare balustrada. Mi-am dat seama ca mai eram ingrijorata de ceva. Lucius...El a...A disparut. Am incercat sa fac un efort sa imi amintesc daca mi-a spus ca pleaca undeva. Nu am putut scoate la iveala nici o amintire de acest gen.
In tot acest timp am ajuns la parter. Afara era destul de cald. Era primavara, in luna aprilie. Tocurile mi se loveau de asfalt si pentru cateva clipe am regretat ca mi-am luat pantofii aia. Sunetul care il produceau ma sacaia.

si cei doi au fost ucisi o data...si el va muri din nou...

-Cine-i acolo?
Intrebarea mea s-a pierdut in aer. Eram singura pe strada. Soapta aceea, rece, inghetata, mi-a dat fiori. Am continuat sa merg, posesoare fiind a unui nou sentiment, neplacut. Strada era pustie, inca un lucru care mafacea sa ma simt prost. Un singur om, se vedea apropiindu-se. M-am concentrat pe prezenta lui, sa scap de toate acele emotii. Parea destul de grabit si venea in directia mea. In urmatoarele secunde am reusit sa ii disting culoarea parului; un roscat aprins.
- Jas!
Cunosteam vocea asta, dar nu reuseam sa o atribui nimanui. Venea de la acel om. Fara sa imi dau seama m-am trezit cu el in fata mea. M-a socat.
-Lucifer...
Raspunsul meu era acid, impunator. Pentru prima data nu am simtit nici un strop de frica  in prezenta lui. Pentru prima data nu am dorit sa fug din fata lui. Si pentru prima data eram singura...Fara ingerul meu pazitor. Lacrimile mi-au impanzit ochii. Am plecat capul. Am simtit cum imi ridica fata. Pentru un moment m-am gandit la Lucius, dar apoi am constientizat cine imi sustinea chipul defapt.
- Unde este el? am urlat cat de tare am putut.
Durerea mi-a umplut sufletul doar uitandu-ma la Lucifer. De ce? Unde este el? Nu mi-am mai stapanit lacrimile si le-am dat drumul sa imi curga pe chip. Era ca niste spini si dupa ce terminau turul fetei mele mi se infigeau frumos in suflet.
- De ce imi atribui mie toate lucrurile rele?
Chiar. De ce oare fac asta? Fiindacs a incercat sa ma omore...Asta ar putea fi un motiv. Sn orice caz, plangeam. Stiam ca minte. Un oftat adanc s-a auzit cu o secunda inainte sa ii vad corpul intins pe jos. Avea ochii strapunsi de durere si era palid. M-am aplecat la el, ingrijorata.

Frati despartiti...Greseala in Rai...

- Cine esti? Ce vrei de la noi? am spus plangand.