Capitolul 5
Lucius P.O.V.
Nemernicul de Lucifer...Off sper sa arda, sa crape! Dar oare voi fi pedepsit daca il omor cu mana mea? Avand in vedere ca sunt inger si el e demon. Ba nu pot...De ce nu pot? Fiindca el e fratemiu si nu pot sa il ucid datorita schimbului acela stupid de sange. Auci! Mda' se pare ca inca nu sunt imun la blestemul lui Jasmine. M-am uitat la mana mea ce mi se vindeca in fata ochilor. Un zambet timid si-a facut loc pe chipul meu. Mi-am intors privirea spre ea. Inca doarme. Doamne cum poate sa dorma in frigul asta? Brrr...Da, de fapt eu sunt tipul fara bluza...
- Jasmine, trezeste-te. Nu vreau sa fiu responsabil daca faci pnomonie, am spus pe un ton bland.
- Mmm, imi e somn. Ma duci tu?
Am fata de magar nu? Dar sincer, nu ma deranjeaza, nu cand e vorba de ea. Am luat-o usor in brate si am inceput sa merg, garbind pasul fiindca frigul inteapa...
- Apropo, unde...
Dar nu am reusit sa imi termin intrebarea fiindca ea dormea...Din nou! Cum poate cineva sa adoarma asa? In orice loc, in orice conditii, asta este un record. Mda' mergem la mine... Dar in urmatoarea secunda am simtit cum rosesc. Mai, sunt inger! Nu ar trebui sa ma gandesc la asa ceva nu? Am inghitit in sec. Asta-i viata.
In zece minute, timp in care ganduri din ce in ce mai perverse mi-au invadat creierul la fiecare pas, am ajuns in fata blocului. Doamne dai sa mearga liftul, Doamne dai sa mearga liftul! Ura, functioneaza! Am urcat si am apasat pe butonul pentru etajul patru. In cateva secunde eram sus, ceea ce mi-a mai smuls inca un zambet gandidu-ma ca voi sta in cele din urma jos. Fata asta nu e un fulg de nea sa stiti!
Am deschis usa care spre uimirea mea era descuiata. Ciudat, niciodata nu las ucisile descuita. Las becurile aprinse, dar asta e alta mancare de peste. In fine, am intrat, urmat de o presimtire urata. In primul rand am pus-o pe Jasmine pe pat. Dar nu m-am putut departa mai mult de doi pasi, fiindca o lovitura puternica de sabie m-a lovit direct in spate. Am scos un strigat puternic, apoi m-am prabusit. Tot ce am putut vedea a fost trupul fratelui meu si langa el pe Amelia tinand in mana o sabie plina de sange, sangele meu...
Jasmine P.O.V.
Un strigat puternic m-a facut sa ma trezesc, dar nu am putut sa imi deschid ochii urmatoarele cateva secunde. Am auzit si cativa pasi cum se indepartau, apoi mi-am trezit de-a binelea. Un urlet ascutit a umplut camera. Era al meu.
M-am aplecat in jos spre trupul lui Lucius, plin de sange. E mort. Rana de pe spatele lui era fatala pentru orice om. Lacrimi imi siroiau pe obraji, dar le-am sters rapid stiind ca daca ajungeau in contact cu corpul lui nu fac decat sa provoace alte rani. I-am atins spatele ranit cu mana.
- Ahhh...
Traieste!
- Lucius! Lucius, rezista, chem salvarea, trebuie sa...
Dar nu am putut continua, fiindca mana lui mi-a prins incheietura.
- Nu! Ai uitat, eu nu sunt ca ceilalti...O sa ma vindec, spuse acesta cu vocea chinuita de durere.
A incercat sa zambeasca, dar eu nu mi-am putut stapanii lacrimile ce continuau sa curga pe chipul meu. Ii tineam palma rece in a mea, iar stropii sarati se loveau de ea, lasand in urma mici zgarieturi. Am incercat sa ma calmez. Am mai aruncat o privire la rana lui. Domane, Dumnezeule! Se vindeca in fata ochilor mei. Desi avea nevoie de recuperare cateva zile bune. Totusi, o lovitura ca aceea putea omori pe oricine, dar se pare ca nu si pe el.
Dar momentele mele de liniste mi-au fost intrerupte de doua persoane care au dat buzna in camera total neanuntate:
- Ce ai facut cu fratele meu? Nemernic-o! a urlat la mine nimeni altul decat Lucifer.
Langa el statea o fata, imbracata toata in rosu. Mda' cred ca tinuta aia era sa ascunda ceva. Nimeni nu poarta atat de mult rosu! E de prost gust, fara nici o alta culoare. M-am holbat putin pana am observat petele abia perceptabile de sange ce se pierdeau pe nuanta tipatoare a bluzei.
In fine, m-am facut ca ploua asupra acestor detalii si asupra faptului ca il recunoscusem pe Lucifer si mi-am reindreptat atentia spe Lucius, care inca zacea pe jos.
- E numai vina ta! Amelia, ai grija de ea! spuse tipul cu o voce prefacuta.
Si asa m-am trezit eu luata pe sus de oul ala rosu de Paste. Ba, da avea putere nu gluma. A pornit cu mine pe scari in jos. Eu urlam ca disperata, dar nimeni nu ma auzea, era deja noapte...
Lucius P.O.V.
- Amelia, ai grija de ea....
Nu! Asta numai peste cadavrul meu. Am incercat sa ma ridic, dar imi era aproape imposibil, insa tipetele lui Jasmine m-au ingrozit. M-am impins puternic in maini si in cateva secunde eram in picioare.
- Si cum ai de gand sa treci de mine? intreba Lucifer mandru.
Ce-i drept de lupta nu sunt in stare, asta e evident. Dar mai am un as in maneca. M-am concetrat puternic pe actiunea cu urma sa o fac. Niciodata nu am incercat sa controlez pe cineva cu care am o legatura de sange, dar sa vedem ce pot sa fac.
- Stai!
Vocea mi se auzea in ecou iar ochii erau cuprinsi de nuanta de albastru stralucitor. Si spre uimirea mea a functinat, statea ca o stana de piatra uitandu-se urat la mine. Am luat sabia Ameliei de jos, care spre bucuria mea o uitase si m-am dus la geam sa ma uit daca le mai puteam vedea. Dar disparusera din raza mea vizuala.
- Fata e Arhanghel...
Poftim? Bun, asta chiar m-a traznit. Atunci cred ca se sub intelege de ce isi doreste fratemiu sa o vada moarta. E o amenintare pentru el.
- Iti risti viata pentru un biet inger? Te credeam mai inteilgent Lucius, adauga acesta ironic.
- Da, fac asta, fiindca o iubesc prea mult...
Si dupa acestea cuvinte m-am aruncat in gol. Mi-am pus toata speranta in aripile mele. In cele din urma, mi-am luat zborul. Am cautat aura demonica a Ameliei si tot timpul m-am rugat sa nu ajung prea tarziu.
Intr-un final am ajuns, in parc. Mda, super locatie... Bine macar ca e noapte si nu e lume. Mirare, nici macar boschetari care sa intrerupa evenimentul. Si pe deasupra nu trebuie sa uit faptul ca Amelia e inca demon. Am zarit-o, stand in fata lui Jasmine cu sripile deschise, jucandu-se cu un briceag. Nu mi-am putut stapani furia care am simtit-o in momentul cand am aterziat si am vazut lacrimile lui Jas.
Fara sa imi controlez miscari sau altceva, m-am indreptata in fuga spre demonul ce zambea triumfator. Cu o lovitura am decapitat-o. Apoi am inghitit in sec. Corpul Ameliei se descompunea in fata mea, dar si a ei. M-am uitat plin de vinovatie la ea. Am fost atat de furios incat nu m-am gandit cum va reactiona. M-am asteptat sa fuga, sa inceapa sa urle, dar mi-a sarit in barte, ce-i drept continuand sa planga.
- Imi pare rau...
- Sa nu iti para! M-ai salvat! Si in plus acum stiu ce esti, spuse aceasta incercand sa zambeasca.
- Offf Jasmine, am spus in timp ce o strangeam si mai tare in brate.
- Pot? m-a indreptat in timp ce imi fixa chipul cu privirea.
S-a ridicat pe varfuri astfel incat sa imi atinga buzele cu ale ei. Am fost surpirins. Dar s-a retras repede. M-am aplecat dupa ea si am sarutat-o la randul meu, mai apasat. Avea buzele moi, atat de catifelate si calde si cel mai importam eu le sarutam. Dar cand am ramas fara aer am fost nevoiti sa ne despartim.
- Stii, ceineva trebuia sa mi te predea cu manual de instructiuni. Sau macar sa imi spuna cum sa iubesc un inger..
Comentarii
Trimiteți un comentariu