Capitolul 9
Lucius P.O.V.
Imi doresc sa il vad calcat in picioare. Mort. Cu aripile sfasiate. Ars pe rug! Ce mai, vreau sa il ucid cu mana mea! Ha, ce vise. Nu pot sa il ucid din vina schimbului acela de sange. Dar totusi, sunt atatea lucruri pe care nu le pricep. Ce-i cu blestemul asta? Si ea se va transforma in Arhanghel? Cum? Cand? Si imi intorc din nou privirea spre Jasmine, care dormea acum in dreapta mea.
Toate se intampla prea repede. Eu unul nu mai inteleg absolut nimic. De unde a fost sangele ala? Vise ciudate. Demoni. Blesteme. Chestia asta e aiurea. Mda', spuse tipul inaripat din pat. Ce tare! Si totusi, am nevoie de niste explicatii. Trebuie sa ajung cumva la Marele Intelept, altfel voi innebuni. Da, asta e sansa mea!
Lucifer e inca slabit si dezorientat, o pot lasa singura pana la rasarit.
Imi arunc inca o data privirea spre ea. Cufundata intr-un somn adanc, pare atat de neajutorata. Si daca stau sa ma gandesc, chiar e neajutorata in fata iadului. Si revin din nou la intrebarea: sa o las singura sau nu? Ce-i drept, sunt doar cateva ore...Dar in cateva ore poti ucide o armata, ce sa mai spun de un simplu om.
Dar clipele treceau si Lucifer isi revenea, iar eu nu puteam rata o astfel de sansa. Mi-am luat inima in dinti si am hotarat sa plec, fiindca alta sansa nu mai aveam. M-am ridicat usor din pat, incercand sa nu o trezesc. S-a intors pe o parte si un moment am crezut ca nu mai doarme, dar si-a reluat visele, sau cosmarurile sau simplul somn adanc si sec. Initial m-am gandit sa o sarut pe frunte, dar m-am multumit sa ii mangai usor parul si sa zambesc.
-Promit sa ma intorc repede...
-Te astept.
Vocea ei ragusita m-a facut sa tresar si m-am intors din drumul spre fereastra. Dar se pare ca vorbea in somn. Ah, ma durea sufletul sa plec si sa o las fara aparare.
In cele din urma am deschis fereastra si m-am dus, fiindca riscam sa raman acolo daca tot stateam si ma gandeam. Am zburat deasupra orasului, care era intradevar imens si credeam ca nu ii voi mai gasi capatul. Aveam impresia ca ma invart in cerc, pana am descoperit intr-un final padurea. Era atat de intunecata si sumbra incat imi facea pielea de gaina numai cand o priveam. Sincer, chiar nu imi doream sa merg acolo, dar daca acolo e portalul n-am alta varianta.
Am aterizat pe solul umed si mi-am retras aripile. O adiere rece m-a surprins si am tremurat usor. Clar! Chestia asta nu imi ofera nici un sentiment bun. Am pasit printre tufe si maracini. Cine a fost idiotul care a pus portalul intr-un copac? Picioarele mi se adanceau in noroi, provocandu-mi o stare neplacuta. OK, e deja scarbos. Parca as avea rame in pantofi. Dar ceva s-a miscat usor, gadilandu-ma si am hotarat sa ma abtin si de la alte comentarii. Dar pana la urma am ajuns in fata stejarului masiv pe care imi scrijelisem numele. Da, stiu ca e aiurea sa faci asta, dar trebuia sa il recunosc si eu cumva. Mi-am lipit palmele de scoarta zgrunturoasa si mi-am concentrat toata puterea in acea directie. Am inchis ochii si am asteptat pret de cateva secunde.
Cand i-am deschis, ma aflam undeva intre lumi. Un spatiu alb, umplut de nimic, fara sol si fara cer. Va dura vreo cinci minute pana sa ajung in asa zisul Rai. Si in aceste minute mi-am lasat gandurile si sentimentele sa zboare spre un apratament din New York City, unde dormea o fata care s-a trezit noaptea asta toata murdara de sange.
Sincer, habar n-am cum a reusit nenorocitul acela sa ii controleze visele la un nivel atat de ridicat. Asta trebuia sa fie practic imposibil, data fiind legatura mea sentimentala cu ea. Hmm, se pare ca fratiorul meu calca in picioare regulile ca pe nimic. Dar un sunet slab m-a facut sa imi pastrez gandurile pentru mai tarziu.
Am inceput sa pasesc pe coridorul lung si alb. Bleah! M-am intors de nici cinci minute si deja ma freaca la melodie culoarea asta monotona. Dar n-am timp sa ma plang de culoarea de prost gust. Am luat-o la sanatoasa si m-am oprit in fata biroului sau. Am dat buzna fara sa mai si bat la usa.
- Da, a raspuns acesta calm.
- Mare Intelept, am nevoie de informatii, am spus precipitat.
Timp de cateva secunde in camera si-a facut loc o liniste apasatoare.
- Te rog, inchide usa si ia loc!
Am inchis usa imensa si m-am asezat pe scaun in fata biroului sau masiv.
- Asa, Lucius, eu nu mai am ce alte informatii sa iti dau. Baiete, stii prea bine ca nu sta in puterea mea sa aflu date despre omul tau. Asta depinde numai de tine si de relatia ta pe care o ai cu ea.
- Off, nu ma lua pe mine cu d'astea! Amadeus, vorbesc la modul cel mai serios! Nu imi trebuie informatii despre propria mea iubita! Vreau sa stiu daca e adevarat ceea ce am auzit ca se va intampla cu ea. Ajuta-ma, te rog! E prima data in patru mii de ani cand iti cer asta, te implor...
Urmatoarele momente au fost cuprinse din nou de acea liniste neplacuta. Fiecare secunda care se scurgea ma ducea mai aproape de disperare. Dar de ce vorbesc eu despre secunde? Aici timpul este inexistent. Dar acolo, unde este ea exista, si trece.
- De ce faci toate astea? E doar un om la urma urmei. Ingeri sau nu o putem lasa sa moara, avand in vedere ca Lucifer a si blestemat-o. Nu are rost sa te strofoci atata pentru o muritoare de rand.
Asta pus capac! Esti superiorul meu, nu-mi pasa. Nu-ti permit nici tie, nici nimanui sa vorbeasca asa de Jasmine. Am sarit peste masa si l-am apucat de haina.
- Asculta-ma bine! Nu-mi pasa de nimic altceva inafara de fata asta. Sa cada si Raiul, sa mor si eu, doar sa stiu ca Lucifer ii spune popa domn' doctor si ea este in siguranta. Ai inteles ce iti cer? Nu ma poti convinge sa renunt la cea pe care o iubesc.
Mi-a luat mainile de pe haina lui si s-a ridicat de pe scaun. Nu stiam ce avea de gand sa faca. Sa ma provoace la lupta? Asta era o nebunie din partea lui, il puteam ucide ca pe nimic. In acel moment am inchis ochii pentru o fractiune de secunda, iar cand i-am redeschis erau albastrii. Mi-am desfacut aripile si mi-am incordat pumnii.
- Se pare ca esti hotarat sa lupti. Chiar si cu mine...Te cred! Spune-mi ce vrei sa afli, a spus pe un ton intelegator.
M-am calmat. Mi-am inchis aripile iar ochii au redevenit caprui. Mi-am arcuit buzle intr-un soi de zambet si am inceput sa vorbesc. I-am povestit tot ce am aflat in plus de cand am ajuns pe Pamant si pana in momentul de fata. La inceput nu mi-a fost tot una sa ii povestesc de legatura mea cu ea, dar intr-un final am ajuns sa vorbesc liber chiar si despre asta.
- Arhanghel? Deci ea este...Nu, nu se poate! Lucius, trebuie sa ai grija de fata asta ca ochii din cap, asta e tot ce stiu. Acum du-te, nu mai zabovi aici cand ea este acolo, singura.
Am plecat mai nelamurit decat eram inainte. Am inceput sa alerg din nou pe coridorul acela lung pana am ajuns in fata portalului. Mi-am lipit palmele de el si in cateva secunde ma aflam din nou in spatiul acela gol dintre lumi.
- Hei fratioare, te intorci? intreba Lucifer facandu-ma sa tresar.
- Ce cauti tu aici? am spus scuipand cuvintele.
Nimic nu ma putea deranja mai mult decat prezenta lui. A facut cativa pasi inspre mine.
- Nu o sa renunt pentru nimic in lume!
Si dupa aceasta replica fara rost am disparut amandoi, eu pe Pamant si el naiba stie unde. Nu m-am putut abtine si cand am pus din nou picioarele pe Solul umed al padurii am exclamat:
- Esti nebun, frate!
O nervozitate profunda mi-a acaparat fiinta si am luat-o la pas prin boscheti. In zece minute eram la marginea codrului si mi-am deschis aripile sa ma intorc la Jasmine. Mai era ceva timp pana la rasarit, deci puteam zbura linistit fara sa fiu observat...
Lucius P.O.V.
Imi doresc sa il vad calcat in picioare. Mort. Cu aripile sfasiate. Ars pe rug! Ce mai, vreau sa il ucid cu mana mea! Ha, ce vise. Nu pot sa il ucid din vina schimbului acela de sange. Dar totusi, sunt atatea lucruri pe care nu le pricep. Ce-i cu blestemul asta? Si ea se va transforma in Arhanghel? Cum? Cand? Si imi intorc din nou privirea spre Jasmine, care dormea acum in dreapta mea.
Toate se intampla prea repede. Eu unul nu mai inteleg absolut nimic. De unde a fost sangele ala? Vise ciudate. Demoni. Blesteme. Chestia asta e aiurea. Mda', spuse tipul inaripat din pat. Ce tare! Si totusi, am nevoie de niste explicatii. Trebuie sa ajung cumva la Marele Intelept, altfel voi innebuni. Da, asta e sansa mea!
Lucifer e inca slabit si dezorientat, o pot lasa singura pana la rasarit.
Imi arunc inca o data privirea spre ea. Cufundata intr-un somn adanc, pare atat de neajutorata. Si daca stau sa ma gandesc, chiar e neajutorata in fata iadului. Si revin din nou la intrebarea: sa o las singura sau nu? Ce-i drept, sunt doar cateva ore...Dar in cateva ore poti ucide o armata, ce sa mai spun de un simplu om.
Dar clipele treceau si Lucifer isi revenea, iar eu nu puteam rata o astfel de sansa. Mi-am luat inima in dinti si am hotarat sa plec, fiindca alta sansa nu mai aveam. M-am ridicat usor din pat, incercand sa nu o trezesc. S-a intors pe o parte si un moment am crezut ca nu mai doarme, dar si-a reluat visele, sau cosmarurile sau simplul somn adanc si sec. Initial m-am gandit sa o sarut pe frunte, dar m-am multumit sa ii mangai usor parul si sa zambesc.
-Promit sa ma intorc repede...
-Te astept.
Vocea ei ragusita m-a facut sa tresar si m-am intors din drumul spre fereastra. Dar se pare ca vorbea in somn. Ah, ma durea sufletul sa plec si sa o las fara aparare.
In cele din urma am deschis fereastra si m-am dus, fiindca riscam sa raman acolo daca tot stateam si ma gandeam. Am zburat deasupra orasului, care era intradevar imens si credeam ca nu ii voi mai gasi capatul. Aveam impresia ca ma invart in cerc, pana am descoperit intr-un final padurea. Era atat de intunecata si sumbra incat imi facea pielea de gaina numai cand o priveam. Sincer, chiar nu imi doream sa merg acolo, dar daca acolo e portalul n-am alta varianta.
Am aterizat pe solul umed si mi-am retras aripile. O adiere rece m-a surprins si am tremurat usor. Clar! Chestia asta nu imi ofera nici un sentiment bun. Am pasit printre tufe si maracini. Cine a fost idiotul care a pus portalul intr-un copac? Picioarele mi se adanceau in noroi, provocandu-mi o stare neplacuta. OK, e deja scarbos. Parca as avea rame in pantofi. Dar ceva s-a miscat usor, gadilandu-ma si am hotarat sa ma abtin si de la alte comentarii. Dar pana la urma am ajuns in fata stejarului masiv pe care imi scrijelisem numele. Da, stiu ca e aiurea sa faci asta, dar trebuia sa il recunosc si eu cumva. Mi-am lipit palmele de scoarta zgrunturoasa si mi-am concentrat toata puterea in acea directie. Am inchis ochii si am asteptat pret de cateva secunde.
Cand i-am deschis, ma aflam undeva intre lumi. Un spatiu alb, umplut de nimic, fara sol si fara cer. Va dura vreo cinci minute pana sa ajung in asa zisul Rai. Si in aceste minute mi-am lasat gandurile si sentimentele sa zboare spre un apratament din New York City, unde dormea o fata care s-a trezit noaptea asta toata murdara de sange.
Sincer, habar n-am cum a reusit nenorocitul acela sa ii controleze visele la un nivel atat de ridicat. Asta trebuia sa fie practic imposibil, data fiind legatura mea sentimentala cu ea. Hmm, se pare ca fratiorul meu calca in picioare regulile ca pe nimic. Dar un sunet slab m-a facut sa imi pastrez gandurile pentru mai tarziu.
Am inceput sa pasesc pe coridorul lung si alb. Bleah! M-am intors de nici cinci minute si deja ma freaca la melodie culoarea asta monotona. Dar n-am timp sa ma plang de culoarea de prost gust. Am luat-o la sanatoasa si m-am oprit in fata biroului sau. Am dat buzna fara sa mai si bat la usa.
- Da, a raspuns acesta calm.
- Mare Intelept, am nevoie de informatii, am spus precipitat.
Timp de cateva secunde in camera si-a facut loc o liniste apasatoare.
- Te rog, inchide usa si ia loc!
Am inchis usa imensa si m-am asezat pe scaun in fata biroului sau masiv.
- Asa, Lucius, eu nu mai am ce alte informatii sa iti dau. Baiete, stii prea bine ca nu sta in puterea mea sa aflu date despre omul tau. Asta depinde numai de tine si de relatia ta pe care o ai cu ea.
- Off, nu ma lua pe mine cu d'astea! Amadeus, vorbesc la modul cel mai serios! Nu imi trebuie informatii despre propria mea iubita! Vreau sa stiu daca e adevarat ceea ce am auzit ca se va intampla cu ea. Ajuta-ma, te rog! E prima data in patru mii de ani cand iti cer asta, te implor...
Urmatoarele momente au fost cuprinse din nou de acea liniste neplacuta. Fiecare secunda care se scurgea ma ducea mai aproape de disperare. Dar de ce vorbesc eu despre secunde? Aici timpul este inexistent. Dar acolo, unde este ea exista, si trece.
- De ce faci toate astea? E doar un om la urma urmei. Ingeri sau nu o putem lasa sa moara, avand in vedere ca Lucifer a si blestemat-o. Nu are rost sa te strofoci atata pentru o muritoare de rand.
Asta pus capac! Esti superiorul meu, nu-mi pasa. Nu-ti permit nici tie, nici nimanui sa vorbeasca asa de Jasmine. Am sarit peste masa si l-am apucat de haina.
- Asculta-ma bine! Nu-mi pasa de nimic altceva inafara de fata asta. Sa cada si Raiul, sa mor si eu, doar sa stiu ca Lucifer ii spune popa domn' doctor si ea este in siguranta. Ai inteles ce iti cer? Nu ma poti convinge sa renunt la cea pe care o iubesc.
Mi-a luat mainile de pe haina lui si s-a ridicat de pe scaun. Nu stiam ce avea de gand sa faca. Sa ma provoace la lupta? Asta era o nebunie din partea lui, il puteam ucide ca pe nimic. In acel moment am inchis ochii pentru o fractiune de secunda, iar cand i-am redeschis erau albastrii. Mi-am desfacut aripile si mi-am incordat pumnii.
- Se pare ca esti hotarat sa lupti. Chiar si cu mine...Te cred! Spune-mi ce vrei sa afli, a spus pe un ton intelegator.
M-am calmat. Mi-am inchis aripile iar ochii au redevenit caprui. Mi-am arcuit buzle intr-un soi de zambet si am inceput sa vorbesc. I-am povestit tot ce am aflat in plus de cand am ajuns pe Pamant si pana in momentul de fata. La inceput nu mi-a fost tot una sa ii povestesc de legatura mea cu ea, dar intr-un final am ajuns sa vorbesc liber chiar si despre asta.
- Arhanghel? Deci ea este...Nu, nu se poate! Lucius, trebuie sa ai grija de fata asta ca ochii din cap, asta e tot ce stiu. Acum du-te, nu mai zabovi aici cand ea este acolo, singura.
Am plecat mai nelamurit decat eram inainte. Am inceput sa alerg din nou pe coridorul acela lung pana am ajuns in fata portalului. Mi-am lipit palmele de el si in cateva secunde ma aflam din nou in spatiul acela gol dintre lumi.
- Hei fratioare, te intorci? intreba Lucifer facandu-ma sa tresar.
- Ce cauti tu aici? am spus scuipand cuvintele.
Nimic nu ma putea deranja mai mult decat prezenta lui. A facut cativa pasi inspre mine.
- Nu o sa renunt pentru nimic in lume!
Si dupa aceasta replica fara rost am disparut amandoi, eu pe Pamant si el naiba stie unde. Nu m-am putut abtine si cand am pus din nou picioarele pe Solul umed al padurii am exclamat:
- Esti nebun, frate!
O nervozitate profunda mi-a acaparat fiinta si am luat-o la pas prin boscheti. In zece minute eram la marginea codrului si mi-am deschis aripile sa ma intorc la Jasmine. Mai era ceva timp pana la rasarit, deci puteam zbura linistit fara sa fiu observat...
Comentarii
Trimiteți un comentariu